😄


Milka Dobreva, cu cetățenie bulgară, a ajuns în București la 5 octombrie 1915, s-a cazat la Hotel „Luvru” din Capitală și s-a angajat ca artistă la varieteul „Alhambra”. La 20 octombrie 1915 este văzută în compania unui ofițer din Batalionul 3 Vânători, identificat ulterior ca locotenentul Jeni Andreescu, cu domiciliul în Vălenii de Munte. Apare suspiciunea că ar putea face spionaj, așa că intră în atenția Direcțiunii Poliției și Siguranței Generale. O lună mai târziu Milka se mută la Hotel „Astoria” și lipsește două zile din oraș pentru o excursie la Giurgiu. Ipoteza a fost că a transmis date de interes pentru statul vecin de la sud de Dunăre. Agentul de siguranță nr. 51 o monitorizează și constată că se mută destul de des, ceea ce alimentează bănuielile. O monitorizează și verifică dacă legătura cu locotenentul Andreescu este serioasă sau nu. Finalul anchetei are loc la 8 decembrie 1915, când artista se mută la un alt domiciliu, în strada Progresului nr. 15, ceea ce crește nivelul de alertă contrainformativă. După discrete cercetări, în care filajul a și pierdut-o uneori, se constată că desele mutări și tendințele de a se ascunde au o altă cauză. Practic, după alocarea unor resursesuplimentare în încadrarea imformativă, Milka s-a dovedit a fi „o pasionată cocainomană”! Va rămâne în observație, dar era clar că nu afecta în nici un fel siguranța națională.

— de la Alin Spânu — 

Acxie Editor
Acxie Editor