De ceva vreme, circulă pe rețelele de socializare o scrisoare deschisă a generalului (r) Silviu Predoiu, fost prim-adjunct al directorului SIE, adresată domnului Nicolae Ciucă, prim-ministru al Guvernului.

      Prezentăm mai jos textul integral postat de catre domnul general (r) Silviu Predoiu, pe pagina domniei sale de Facebook:

 

 

Scrisoare deschisă adresată domnului prim-ministru Nicolae Ionel Ciucă

     În urmă cu câteva zile, pe pagina Dvs. oficială de Facebook, amestecând nepermis militarii cu procurorii, cu judecătorii, cu diplomații, cu funcționarii parlamentari, cu angajații Curții de Conturi și “cu alte categorii de salariați”, într-o postare de câteva rânduri despre inechități, angajamente și PNRR, ne oferiți perspectiva și intențiile Dvs. și ale Coaliției de guvernare pe subiectul atât de dezbătut al “pensiilor speciale”.
     A vorbi astăzi despre pensiile de serviciu ale militarilor, fără a le alătura tot felul de epitete jignitoare, este un demers dificil, întâmpinat cel mai frecvent cu replica ”Îți aperi pensia nesimțită” și asociat unei opacități absolute la orice argument. Dar asta nu ar trebui să conteze pentru dumneavoastră, domnule prim-ministru Ciucă, cu atât mai mult cu cât sunteți general în rezervă.
     A vorbi astăzi despre inoportunitatea alinierii vârstei de pensionare a militarilor cu a tuturor celorlalți angajați din România poate fi un demers dificil, dar asta nu ar trebui să conteze pentru dumneavoastră, domnule prim-ministru Ciucă, cu atât mai mult cu cât sunteți general în rezervă.
     A vorbi astăzi despre ce face ca această profesie să fie fundamental diferită de toate celelalte poate fi un demers dificil pentru majoritatea politicienilor, dar nu ar trebui să fie pentru dumneavoastră, domnule prim-ministru Ciucă, pentru că deși sunteți președintele PNL, sunteți și general în rezervă, și aveți în spate 30 ani de carieră militară.
     Ar trebui, domnule Ciucă, general în rezervă, ca individ care ați depus jurământul de a apăra România, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a acesteia atât ca militar ”chiar cu prețul vieții” cât și ca ministru sau prim-ministru al României, să înțelegeți relevanța și importanța unii sistem național de apărare, securitate și ordine publică puternic, eficient și competent, de natură a face față provocărilor actuale. Sunt convins că știți, la fel de bine ca și mine, că în pofida celor repetate papagalicește de ani de zile de politicieni și de tot felul de analiști militari cum că ”Ne apără NATO”, în realitate, pentru că și România este NATO, prima obligație este să ne apărăm noi pe noi, abia apoi așteptând ajutorul celorlalți. Știți, la fel de bine ca și mine, că niciun partener nu apreciază și nu respectă o țară care stă cu mâna întinsă și nu aduce nicio plusvaloare la masa comună. Și mai știți că niciun politician român, oricât de dibaci, de diplomat și de orgolios ar fi (fost) el, nu a contribuit nici cu o zecime la poziția de astăzi a României în cadrul NATO, meritul fiind aproape în totalitate atribuibil militarilor români și instituțiilor din sistemul de apărare, securitate și ordine publică. Faptul că România este astăzi nu doar un partener respectat ci și un furnizor de securitate, dar mai ales o țară sigură, în care cetățeanul nu trăiește cu teama de atacuri teroriste nu se datorează nici președinților, nici premierilor, nici miniștrilor, nici directorilor de servicii ci fiecărui cadru militar în parte, fiecărui militar și fiecărui polițist care și-au îndeplinit zi de zi misiunile încredințate.
     De câteva ori pe an, de ziua Armatei, sau a SIE, SRI, MAI, STS, SPP, a drapelului, rezervistului militar sau a diferitelor categorii de arme, politicienii se întrec în cuvinte de felicitare sforăitoare, prin care își exprimă recunoștința față de profesionalismul și sacrificiul militarului român. De câte ori misiunile de luptă în teatre de conflict s-au soldat cu sacrificiul militarilor români, televiziunile au avut Breaking-news – uri, politicienii s-au îngrămădit să aștepte trupurile neînsuflețite ale colegilor noștri la aeroport, cu aceleași texte sforăitoare de apreciere. În restul timpului, 360 zile pe an, militarii sunt cei cu ”pensii nesimțite” sau cei cu ”ciuma pensiilor speciale”, deși acum 20 ani, când dumneavoastră erați alături de camarazii dvs. în Irak și Afganistan, combatanți în război, iar eu și colegii mei desfășuram operațiuni comune cu partenerii în condiții la fel de riscante pentru a-i convinge pe aliați că România nu doar că merită să intre în NATO, ci că poate fi un mare atu pentru Alianță, domnii Drulă și Ciolacu, cei ce nu contenesc să ne jignească, erau unul ocupat cu studii și făcut bani prin Canada iar altul cu mersul la vânătoare alături de Omar Hayssam. Doar că dumneavoastră, deși premier, șef de partid dar mai ales general în rezervă, nu v-ați găsit resursele pentru a le explica ce înseamnă cariera militară, de ce au militarii pensii de serviciu și de ce nici unul, nici altul nu sunt în postura de a-i jigni, indiferent de obiectivele lor electorale.
     Înțeleg preocuparea unora pentru existența pensiilor de serviciu. Ar fi și greu să fie altfel, după ce, de aproape 15 ani, politicieni populiști și dornici de putere, repetând la infinit aceeași teză, au reușit să transforme militarul în rezervă în inamicul public numărul 1, cel care primește mai mult decât pensionarul ”contributor”. Și totuși, nu vorbește nimeni despre ce înseamnă profesia asta, ce restricții implică, ce riscuri implică, ce rigori implică. Niciun politician nu s-a revoltat atunci când militarii au fost plasați, pe grila de salarizare, în treimea inferioară, niciun politician nu s-a revoltat atunci când militarilor li s-au tăiat sporuri, niciun politician nu s-a revoltat când, în timpul stării de urgență, au fost înăsprite restricțiile și suspendate drepturi ale militarilor, niciun politician nu a citit Statutul Cadrelor Militare pentru a înțelege ce presupune această profesie. Nu, politicienii români se duc să viziteze și să mulțumească celor 5000 de militari străini dislocați în România, dar ignoră, de 30 ani, unitățile în care se pregătesc, pentru a apăra România, militarii români.
     Săptămâna trecută ne-ați anunțat pe Facebook că, pentru a respecta un angajament al României față de Uniunea Europeană, coaliția va corecta ”inechitățile” și va aduce modificări substanțiale sistemului de pensii militare. În traducere, pentru a respecta contractul cu UE, statul român va încălca contractele asumate ferm în ultimii 30 de ani cu sute de mii de militari români, schimbând radical nu doar unul dintre puținele beneficii din acest contract ci și cariera militară pe ansamblu.
     Pentru că de fapt despre asta este vorba – două prevederi aparent banale, de natură a da satisfacție celor ce vor să fie egali cu militarii în pensii dar nu și în restricții, riscuri, sacrificii, condiții de muncă – ”corelarea” vârstei standard de pensionare cu sistemul public ”pentru a elimina excepțiile” (65 ani) și modificarea bazei de calcul, în speță perioada luată în calcul crește eșalonat de la 12 la 300 luni (25 ani). Aparent decent și de bun simț, nu-i așa? Mai ales că v-ați consultat cu Banca Mondială (acea entitate alcătuită din 189 țări, de la România la Afganistan, Libia, Rusia, Iran, etc.), care sunt convins că a luat în calcul nu doar cifre, bugete, deficite ci și situația de securitate din zonă, amenințări, vulnerabilități, riscuri, obiectivele strategice ale României pe termen mediu și lung, nu-i așa? Care a luat în calcul speranța de viață din România (penultima din UE, 73 ani populația generală, 69 ani bărbații). Bănuiesc că la fel a mers consultarea și la UE, mai ales că cel mai eficient și performant sistem de pensii speciale există chiar la UE, pentru toți demnitarii, comisarii, europarlamentarii dar și pentru angajații instituțiilor europene (în funcție de numărul de ani, maxim 70% din ultimul salariu, plus plăți tranzitorii).
     Vedeți dumneavoastră, domnule prim-ministru, general în rezervă, corelarea vârstei de pensionare a militarilor cu a celorlalți angajați din România, în speță mărirea acesteia până la 65 ani nu este doar o simplă modificare din condei. Ce facem cu baremul medico-militar? În ce profesie mai sunt dați afară angajații dacă starea lor de sănătate nu mai este una bună? Sau îl adaptăm la vârstă? Și cu misiunile ce facem? Ce facem cu baremul de pregătire fizică? ”Cadrele militare, indiferent de nivelul structurii, care nu îndeplinesc baremele testului de evaluare a nivelului de pregătire fizică, prevăzute la pct. 3 al anexei nr. 5, pe o perioadă de un an calendaristic de la data când au fost evaluate şi declarate respins sunt trecute în rezervă sau direct în retragere, din oficiu” (Extras din Ordinul nr.M.99/2021 pentru modificarea și completarea Regulamentului educației fizice militare, semnat chiar de dvs. în calitate de ministru al apărării). În ce profesie mai sunt dați afară angajații dacă nu îndeplinesc baremul de pregătire fizică? Cum își vor putea îndeplini misiunile piloții militari de supersonice, specialiștii din marină la vârsta de 64 ani? Cum vor arăta misiunile pentru un pilot militar sau un pompier de 35-40 ani și cum cele pentru unul de 64? Cum își vor îndeplini misiunile pompierii, jandarmii, ofițerii SPP, toate specialitățile militare unde componenta fizică și starea de sănătate reprezintă o condiție esențială pentru desfășurarea activității? Sau vor fi evaluați, în ultimii ani de activitate, cu calificativul necorespunzător pentru că, pur și simplu, nu mai pot face față fizic solicitărilor profesionale? Desigur că există specializări mai puțin solicitante fizic care pot permite rămânerea în activitate. Dar aceasta trebuie să fie o opțiune, așa cum este și în prezent și nu norma generală.
     Ce facem cu cariera militară, domnule general? Ce coerență va mai avea aceasta? Organizația militară este una înalt ierarhizată – multe funcții mici, puține funcții mari. Cum creați condiții ca toți sublocotenenții de azi să ajungă colonei mâine dacă nu există posibilitatea de retragere cu păstrarea drepturilor deplin meritate după o carieră de 20-25 ani în slujba țării??? Cum motivați cadrele militare să rămână în activitate după ce au obținut toate gradele și toate gradațiile? După cum știți, militarii au de efectuat stagii minime în grad pentru a putea fi avansați în gradul următor. Astăzi, pentru toate categoriile de cadre militare (subofițeri, maiștri militari, ofițeri) o carieră normală presupune parcurgerea tuturor gradelor în aproximativ 25 ani, ceea ce înseamnă că, în jur de 45 ani, au atins maximul (cu excepția gradelor de general). Cum veți motiva acești militari în următorii 20 ani? Sau poate veți mări stagiile în grad? Sau le veți amâna înaintarea în grad, dar aceasta este o sancțiune disciplinară, nu-i așa? Ce veți face cu cei care ocupă funcții de conducere cu mandat pe durată determinată, precum ați fost dumneavoastră? Ce ar fi făcut astăzi generalul cu 4 stele Ciucă, dacă nu ar fi fost ofertat de Președinte pentru a intra în politică? Cum ar fi arătat următorii 13 ani din cariera dvs? Ce funcție corespunzătoare gradului ați fi putut ocupa vreme de 13 ani? În subordinea cărui fost subordonat de-al dvs. ați fi fost astăzi? Câți generali cu 4 stele există astăzi în MApN, pentru ca să nu fiți în subordinea unui ofițer cu grad mai mic ca al dvs.? Dar peste 5 ani? Dar peste 10? Ce funcție poate ocupa în structura militară un fost șef al Statului Major, adică un fost șef al Armatei, fără ca acest lucru să reprezinte o încălcare a Statutului și o atingere adusă demnității unui general? Știu că pentru ”civili” ce am scris eu aici reprezintă un nonsens, dar pentru militari aceste aspecte fac parte din coloana vertebrală a profesiei.
Legea în vigoare prevede faptul că “sistemul pensiilor militare de stat acoperă riscurile activităţii specifice sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională, interzicerea sau restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi din Constituţia României”. Deci are un efect compensatoriu. Pe de altă parte, ”corectăm inechități”, spuneți dvs., de unde înțelegem că militarii ar avea unele beneficii nemeritate. Nu discutăm despre riscurile asociate profesiei, știti la fel de bine ca și mine cât de mari sunt acestea și nu numai pentru cei care participă la misiuni în teatre de război ci și în condiții de activitate curentă sau de instruire, și în misiunile ofițerilor de informații, și în misiunile ofițerilor anti-tero, și ale polițiștilor, și ale pompierilor, și ale jandarmilor, etc.
     Dar este echitabil, raportat la drepturile celorlalți și la codul muncii, ca militarii să aibă dreptul la muncă îngrădit (pentru că nu pot ocupa o altă funcție, deci nu pot avea venituri suplimentare), dreptul la asociere îngrădit (fiindu-le interzisă inclusiv constituirea în forme de asociere cu caracter sindical), dreptul la grevă interzis, dreptul de a fi ales interzis, dreptul de a participa la mitinguri, demonstrații îngrădit, dreptul la libera circulație restrâns, dreptul la liberă exprimare îngrădit? Este echitabil ca militarul să fie la dispoziție 24 de ore din 24, pentru că ”nu constituie muncă forţată: activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare”? Este echitabil să poată fi chemaţi oricând din timpul liber pentru îndeplinirea sarcinilor şi misiunilor încredinţate, să fie solicitaţi în sprijinul autorităţilor pentru limitarea efectelor calamităţilor naturale, să fie dislocaţi pe perioade lungi în poligoane şi facilităţi de pregătire şi instruire, fără a primi drepturi salariale suplimentare şi fără posibilitatea de a refuza aceste sarcini? Este echitabil să fie trimiși, cu riscul de a-și da viața, în misiuni de luptă care nu au legătură cu apărarea României ci cu respectarea angajamentelor asumate de statul român? Este echitabil ca refuzul de a executa un ordin (legal), precum şi insubordonarea să reprezinte pentru militari infracţiuni pedepsite de Codul Penal? Ce profesii mai au astfel de rigori? Este echitabil ca munca suplimentară să nu fie plătită și nici compensată prin timp liber, pentru că deficitul cronic de personal generează blocaje? Este echitabil că, dintre toți bugetarii, singuri care nu au recuperat sumele tăiate din salarii în 2010 sunt militarii, pentru că ei, respectându-și statutul, nu au obținut hotărâri judecătorești pentru că nu au acționat statul în judecată? Este echitabil să nu-și poată prezenta demisia atunci când se află în misiune? Nu este echitabil, dar toate aceste restricții sunt fundamentale pentru funcționarea sistemului militar. Sunt ele compensate în perioada de activitate? Cum? Cu cel mai mare salariu în grilă, pentru șeful Statului Major al Apărării și primii adjuncți ai SRI și SIE, la 4.35 din 12??? Din păcate, pentru știința politicienilor care decid soarta militarilor României, armata și serviciile de informații nu au doar șefi de Stat Major și prim adjuncți, ci mai ales sergenți, plutonieri, sublocotenenți, căpitani, maiori, etc. Este echitabil, domnule prim-ministru?
     Tratamentul egal și nediscriminatoriu nu se poate aplica doar la finalul carierei, pensionarilor ci, mai ales, pe timpul vieții active de militar. Egal și nediscriminatoriu în timpul vieții profesionale înseamnă fie interzicerea drepturilor și libertăților fundamentale și aplicarea restricțiilor specifice militarilor tuturor salariaților din România (o aberație) fie eliminarea acestora pentru militari, prin renunțarea la Statutul cadrelor militare și aplicarea Codului muncii. Această echitate înseamnă program de 8h/zi, timp de odihnă conform Codului muncii, plata orelor suplimentare (pentru că, reducându-se totul la contribuție, fiecare leu contează, nu-i așa?) sau asigurarea necesarului pentru diferite activități din sursă externă, plata conform Codului muncii pentru munca prestată sâmbăta, duminica și în timpul sărbătorilor legale, libertatea de asociere sindicală pentru ca militarii să-și poată apăra drepturile, dreptul la grevă, posibilitatea de a se înscrie în partide și de a desfășura activitate politică, posibilitatea de a putea candida, dreptul de a presta orice activitate economică pentru suplimentarea veniturilor. Dacă toate acestea ar fi asigurate, cred că puteți vorbi de echitate.
     Domnule prim-ministru, ar trebui să știți, la fel de bine ca și mine, de ce atât de mulți militari și polițiști trec în rezervă înaintea vârstei legale deși nu au oferte de muncă la fel de ”apetisante” precum cea pe care ați onorat-o dvs. Pleacă pentru că nu mai au încredere. Pleacă pentru că se așteaptă ca lucrurile să se degradeze. Pentru că nu mai există predictibilitate. Pentru că legea privind pensiile militarilor a fost modificată de 4 ori în 10 ani. Pentru că orice modificare a legislației privind drepturile lor a însemnat mereu și mereu mai rău. Pentru că, spre deosebire de alte categorii, precum magistrații, pe militari nu-i apără nimeni. Nu le apără nimeni onorarea, ceea ce le permite domnilor Drulă și Ciolacu să-i jignească de câte ori au de adunat ceva puncte electorale, nu le apără nimeni drepturile, nu le garantează nimic că, dacă au o conduită exemplară și rezultate în consecință vor avea și o carieră pe măsură, pentru că atât de des intervine politicianul din fruntea instituției care numește și revocă fără să țină cont de criterii, performanță, care amenință, hărțuiește, impune, pentru că ”are dreptul” să-și aleagă colaboratorii, pentru că i se pare normal să-i schimbe din funcții pe cei numiți în mandatul ministrului anterior. Pentru că statul, în condițiile în care le-a interzis dreptul la organizare sindicală, ar trebui să fie cel care le apără interesele dar, după cum se vede și în speța de față, este în mod real primul care își încalcă obligațiile asumate.
     La fel de bine ar trebui să știți și care sunt motivele pentru care este tot mai dificil să atragi resursă umană de elită în instituțiile militare. Pentru că, având în vedere cele de mai sus, statul român, ca angajator, este compromis. De ce ar opta un tânăr pentru o carieră militară sau în poliție dacă această carieră presupune doar sacrificii, dacă venitul este mic, dacă nu există coerență, predictibilitate, beneficii, dacă cel mai des, în vorbele politicienilor, cuvântul militar este însoțit de adjectivul nesimțit? Vorbiți mereu la simpozioane, conferințe și summit-uri despre amenințări moderne, cibernetice mai ales, războaie hibride, tehnică de luptă performantă, avioane supersonice, submarine și atâtea altele. Dar uitați mereu că oricât de modernă ar fi tehnologia ea nu valorează nimic, indiferent câte miliarde plătește România pentru a face aceste achiziții, dacă alături nu există omul care să o controleze.
     Ceea ce faceți dumneavoastră astăzi este să aruncați în aer, dintr-un condei, prin două propoziții simple, sistemul de apărare, ordine publică și securitate al României. Un sistem construit cu greu, unul dintre puținele care funcționează în țara asta măcinată de corupție și incompetență. Dacă dumneavoastră și politrucii care vă înconjoară ați fi înțeles vreodată ceva din discursurile scrise de consilieri despre nevoia de întărire a flancului estic al NATO, despre importanța strategică a Mării Negre, dacă România dumneavoastră, a lui Iohannis și Ciolacu ar avea obiective, interese, strategie, dacă ar aspira la rolul de lider regional așa cum are potențialul și cum ar merita, dacă ați înțelege ce importanță geo-politică ar putea avea, dacă ați înțelege ce înseamnă să te afli în proximitatea unor puteri militare precum Rusia și Turcia, dar și a unor state ce aspiră la relevanță militară – precum Polonia, care și-a propus o țintă de 300.000 de militari până în 2035, pentru că ”Armata poloneză trebuie să fie atât de puternică încât să nu fie nevoită să lupte doar datorită puterii sale.” și precum Ucraina, care este convinsă că ”După război, țara noastră va avea una dintre cele mai puternice armate din lume!”, atunci, înainte de a vorbi despre inechități, PNRR și altele asemenea v-ați fi gândit ce preț au cele 3 miliarde pe care vă temeți să le pierdeți și cât ne va costa, în timp și bani, să refacem ce ați distrus dvs. acum. Dacă aș fi adeptul teoriei conspirației, aș putea crede că nu e deloc întâmplător că tot acum România a decis să se alăture grupului de state care cere eliminarea dreptului de veto al țărilor UE în două domenii esențiale – politica externă și securitatea, astfel că vor putea decide alții pentru noi iar dvs. nu mai trebuie să vă obosiți. Din păcate cred că este vorba doar despre comoditate, prostie și incompetență.
     Și mai cred, domnule prim-ministru, că nici măcar nu mai contează dacă legea aceasta trece în forma prezentată de dvs. sau nu. Răul a fost deja făcut, neîncrederea s-a adâncit, predictibilitate nu mai există de mult. Veți vedea curând ce înseamnă o armată, o poliție, structuri de securitate care funcționează de la 8 la 16, de luni până vineri, fără zecile de ore suplimentare neplătite și nerecuperate. Din păcate vom vedea si noi.
     În profesia militară este vorba despre ONOARE. Despre SACRIFICIU. Despre CURAJ. Despre LOIALITATE. Despre RESPECT. Militarii au dat României toate acestea. Iar dvs., Iohannis, Ciolacu et comp le întoarceți doar vorbe despre ”echitate”.

— General (R) Silviu Predoiu — Sursa Facebook.com