Recrutarea spionilor prin coruperea cu sume de bani, plăți în valută, deschiderea de conturi bancare și transferuri de fonduri ilicite nu a fost doar o practică specifică perioadei celui de Al Doilea Război Mondial sau Războiului Rece între URSS și tabăra anticomunistă.
Banii – „ochiul dracului”
Un caz dintre cele mai șocante și întinzându-se în timp a fost consemnat în anii ’70-’80 în India având la origini spionajul industrial. Coomar Narain, lucrând la reprezentanța din Delhi a unei companii din Mumbai de inginerie și instruire SLM Maneklal, și-a început cariera de spion dând sperțuri unor oficiali din administrație și instituții guvernamentale (sticle de whisky, plicuri cu bani) pentru a-i sensibiliza să ofere firmei sale oportunități de extindere a afacerilor. Având o relație în Ministerul Comerțului, Narain a pus la punct o rețea de prieteni și contacte la nivelul Serviciului Civil Indian care să-i favorizeze patronul.
Narain nu s-a ocupat doar cu mituirea oficialilor, ci a pus și bazele unei operațiuni de culegere și diseminare a unor informații utile în rețeaua sa și ofertate celor interesați din exteriorul ei. A fotocopiat unele documente pe care ulterior, când compania SLM Maneklal și-a extins activitatea în URSS și în țări din blocul răsăritean, la sfârșitul anilor ’70, s-a gândit să le comercializeze. Rețeaua sa informală s-a extins în interiorul Ministerului Apărării și chiar în oficiile premierului și președintelui țării. Narain a reușit să contacteze și afaceriști indieni ce operau în țările din blocul sovietic prin intermediul cărora a transmis „marfa” sa lui Jan Haberka, șeful stației din Delhi a spionajului polonez Bezpieczenstwa, HVA din RDG avându-și și ea partea, cea mai importantă livrare fiind făcută rezidentului KGB în capitala Indiei, Ghenadi Afarasievici Vaumin.
Materialele puse la dispoziția spionajului străin se refereau la date secrete privind programul de energie atomică al Indiei, sateliții militari, sistemul electronic guvernamental, planuri de apărare a țării și potențialul militar (aerian, naval, resursele de armament), rapoarte și analize de intelligence ale serviciului indian de informații externe (RAW), ale serviciului intern de securitate, orientările de politică internațională și relațiile cu China și Pakistanul, dar și vulnerabilități ținând de natura conflictelor interetnice și a tendințelor secesioniste. Contactele lui Narain au procurat și copii după cifrurile folosite la nivel înalt de conducerea indiană ce au permis KGB să penetreze comunicațiile diplomatice și militare ale Indiei. La începutul anilor ’80 nu serviciile de informații din blocul răsăritean au deconspirat rețeaua lui Narain din Indian Civil Service. SLM Maneklal, ce aveau deja mari afaceri în Franța în condițiile unor contracte pentru apărare franco-indiene de 4 bilioane de lire, a făcut o serie de operații financiare în bănci elvețiene, în conturi alimentate de vânzările avându-l ca „tartor” pe Narain. Tot atunci, pe fondul conflictului cu Pakistanul ce a dus la apariția Bangladeshului, primul-ministru Indira Gandhi a adoptat o serie de măsuri vizând o oarecare distanțare de Moscova și KGB, care beneficiaseră de informațiile parvenite de la rețeaua Narain. În 1984, serviciul indian de securitate internă a declanșat și o campanie de investigații care s-a soldat cu arestarea la 16 ianuarie 1985 a lui Pookat Gopalan, funcționar într-un oficiu al primului inistru, în chiar sediul companiei SLM Maneklal unde alături de Narain se îndeletnicea cu fotocopierea unor documente secrete guvernamentale. Au mai fost arestați și alți membri ai rețelei. Mass-media indiană a făcut cunoscut că o serie de țări străine au efectuat plăți substanțiale pentru informații secrete unor oficiali și businessmeni. Atașatul militar al Ambasadei Franței a fost expulzat, ca și Jan Haberka de la SB-ul polonez și Otto Wicker de la HVA-ul est-german. Ancheta i-a incriminat pe Narain și pe patronul său Yoges Maneklal, în vreme ce 18 funcționari care au livrat secrete au fost acuzați de conspirație. După 17 ani, în 2002 s-au pronunțat sentințele pentru 20 de foști demnitari: câte 10 ani de închisoare. Coomar Narain a scăpat de pușcărie, decedând din cauze naturale în martie 2000.
(Fragment din articolul „ Complexul trădării” în istoriografia britanică a spionajului”, de Mihai Milca, Periscop nr. 1-2/2026, în curs de apariție).
— de la Ioan Popa —
